Remorci cu sistem de frânare nou sau second-hand?
Remorci cu sistem de frânare nou sau second-hand?
Indiferent că vrei să te muți sau începi un nou proiect pentru casa ta, un lucru este cert. Ai nevoie de ajutor în a transporta materialele necesare sau piesele de mobilier. Și cea mai ușoară metodă este a le pune într-o remorcă pe care să o atașezi la mașina ta. Așadar, dacă te gândești sa îți iei o remorcă, ți-am pregătit în acest articol informațiile pe care trebuie să le știi înainte de cumpăra-o. În plus, o să discutăm în detaliu despre sistemele de frânare noi sau second-hand și momentul oportun pentru o revizie tehnică.
Remorcă nouă sau second hand?
Atunci când te gândești la o achiziție nouă, un aspect foarte important este durabilitatea obiectului. Iar atunci când iei în considerare cumpărarea unei remorci, trebuie să fii sigur că aceasta te va ajuta cât mai mult timp și la capacitatea sa maximă. Remorcile noi îți garantează longevitatea și calitatea, dar întrebare este: se poate spune același lucru și despre remorcile second-hand? Uite două întrebări pe care să ți le pui înainte de a achiziționa o remorcă:
- Care sunt nevoile pe care remorca trebuie să le îndeplinească?
- Care este bugetul? Remorca trebuie să îți fie de folos în proiectele pe care plănuiești să le realizezi.
De exemplu, spațiul de depozitare a marialelor în interiorul remorcii poate să te scutească de mai multe drumuri. Apoi, în funcție de cât de mult ești dispus să plătești pentru un utilaj, îți poți da seama dacă trebuie să te orientezi către o remorcă nouă sau una second-hand.
Prețurile utilajelor la mâna a doua sunt mai scăzute, dar asta nu înseamnă că toate ofertele prezintă remorci cu uzuri mari. În ceea ce privește piața second-hand a remorcilor, îți recomandăm să te documentezi temeinic înainte și să compari toate ofertele. Ia în considerare vechimea obiectului tractabil, modelul său, starea tehnică, și desigur, aspectul. Pune în balanță avantajele și dezavantajele remorcilor second-hand cu cele ale remorcilor noi. De exemplu, noi am sintetizat câteva avantaje și dezavantaje pentru ambele tabere. De ce să alegi o remorcă nouă? Când vorbim despre o remorcă nouă, există siguranța că:
- ai garanție la achiziționare;
- dotările utilajului sunt noi;
-
nu a trecut prin accidente rutiere. Totuși, trebuie luat în calcul faptul că:
- prețul achiziției este mai ridicat;
- atunci când vrei să o vinzi, valoarea sa va scădea.
De ce să alegi o remorcă second-hand? Partea bună a remorcilor second-hand este dată de:
- economisești bani;
- revânzarea ei nu te va afecta considerabil din punct de vedere financiar;
-
poți găsi modele diferite față de ce oferă piața. Însă dezavantajele sunt:
- nu poți știi cum și dacă ceilalți proprietari au îngrijit remorca;
- nu mai beneficiezi de garanție;
- remorca poate avea semne de uzură la sistemele de siguranță, așa cum este sistemul de frână.
Sistemul de frânare al unei remorcii
Siguranța este pe primul loc, fie că alegi o remorcă nouă sau una second-hand. Pentru a fi sigur că atât tu și pasagerii tăi, cât și ceilalți participanți la trafic nu sunteți în pericol, îți recomandăm să își iei măsuri de protecție. Iar dacă ești deținătorul unui permis de conducere de categoria B, trebuie să ai în vedere că remorca nu trebuie să depășească greutatea de 750 kg. Legislația rutieră prevede faptul că pentru a conduce ansamblul care depășeste greutatea totală de 4250 de kg, format dintr-o mașină și o remorcă, este necesar să deții permis de conducere pentru categoria BE. Pentru remorcile care cântăresc sub 750 de kg, sistemul de frânare este opțional. Așadar, legislația nu te obligă să îi pui remorcii un sistem de frânare, însă această dotare te poate ajuta în evitarea unor posibile accidente.
Cum funcționează sistemul de frânare al remorcii
Atașarea la autoturism a unui obiect tractabil presupune măsuri de protecție sporite. Vorbim despre cuplarea corectă a remorcii pentru ca ea să nu se desprindă în timpul mersului, dar și despre sistemele de frânare pe care le-am amintit mai sus. Așa cum virajele trebuie să se producă în așa fel încât mașina și remorca să fie în sincron, la fel trebuie să se întâmple și în cazul încetinirii vitezei. Atunci când frâna este acționată, semnalul ajunge la maneta de transmisie și se produce frânarea propriu-zisă prin intermediul unei tije. Iar pentru ca frânarea să nu fie bruscă, se montează un tub flexibil cu rolul de a atenua șocul frânării.
Importanța sistemului de frânare pentru siguranță
Sistemul de frânare al obiectului tractat se folosește, de cele mai multe ori, în momentul staționării. Atunci când acționezi frâna de mână a autoturismului, trebuie acționată și cea a remorcii. Astfel, ești sigur că ansamblul pe care îl manevrezi este stabil. Când vremea de afară afectează carosabilul, asigurarea staționării în siguranță a mașinii, precum și a remorcii te poate feri de situații neplăcute. De exemplu, când temperaturile scad foarte mult și pe stradă se formează polei, ansamblul poate aluneca sau derapa dacă nu este echipat și asigurat corespunzător. Și în cazul parcării în zonă de pantă, sistemul de frânare trebuie acționat. Asigură-te că autoturismul tău și obiectul tractat își mențin poziția după activarea sistemelor de frânare.
Sfaturi despre întreținerea remorcii cu sistem de frânare nou sau second-hand
Știm că vrei să te bucuri de remorca ta un timp cât mai îndelungat, așa că ți-am pregătit o listă de pași pe care îi poți urma pentru a-ți îngriji utilajul.
- Poți spăla remorca cu aceleași unelte cu care îți speli și mașina, însă menține presiunea între 5 și 10 bari. Nu îndrepta jetul către părțile electrice ale remorcii.
- După spălare, verifică șuruburile și strânge-le dacă este cazul.
- Dacă remorca ta este acoperită, asigură-te că este uscată și aerisită în interior pentru a evita apariția mucegaiului și a mirosurilor neplăcute.
- Verifică dacă sistemul de iluminare a remorcii funcționează normal.
- Asigură-te că sistemul de cuplare nu este ruginit și lubrifiază-l cel puțin o dată la 4 luni.
- Dacă cumperi o remorcă second-hand mergi cu ea la o revizie tehnică.
Desigur, schimbă sistemul de frânare dacă este deteriorat. Indiferent de alegerea pe care o vei face, sistemul de frânare al remorcii reprezintă o componentă importantă atât pentru siguranța ta cât și pentru marfa pe care o transporți. Revizia tehnică periodică este necesară pentru a fi sigur că sistemul de frânare funcționează în parametri optimi. Cu toate acestea, așa cum am menționat deja, dacă alegi să cumperi o autoremorcă dotată cu sistem de frânare second-hand, revizia nu este opțională. Orice urmă de uzură trebuie să te determine să achiziționezi un ansamblu de frânare nou. Atunci când faci acest lucru asigură-te că accesoriul pentru remorca ta se va potrivi cu structura vehiculului. Desigur, dacă nu știi exact ce să verifici, nu ezita și contactează-ne. Îți explicăm rapid tot ce trebuie să știi despre sistemele de frânare de care remorca ta are nevoie. Sperăm ca sfaturile noastre să te ajute și să faci alegerea potrivită pentru tine! Numai bine!