Cât de mult putem călători cu o remorcă
Cât de mult putem călători cu o remorcă
Tuturor ne plac călătoriile, de orice fel, pentru că descoperim locuri, peisaje și experinețe noi. Scopul fiecărei călătorii cu remorca reprezintă un element ce aduce o noutate în rutina zilnică și te ajută la eficientizarea muncii. Tractarea unei remorci cu ajutorul vehiculului motorizat poate fi un proces ușor și plăcut, dacă știi la ce să te aștepți și cum să gestionezi orice situație. În funcție de călătoria pe care o desfășori, tipul de remorcă utilizată se schimbă. Noi îți prezentăm în acest articol cât de mult poți călători cu o auto remorcă în funcție de scopul călătoriei și care sunt condițiile optime.
Ce trebuie să știi înainte să pleci la drum cu auto remorca
Înainte de orice plecare la drum cu remorca, sunt câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere, dacă vrei să ai parte de o călătorie liniștită, fără incidente neplăcute. De regulă, încărcătura este cea care ne spune cât de mult putem călători cu o remorcă fiindcă există o masă totală admisă prin lege, în funcție de greutatea automobilului. Chiar dacă nu ești experimentat în tractarea unui utilaj, această listă te ajută să te pregătești ca la carte.
Iată câțiva pași pe care te sfătuim să îi urmezi înainte să pleci în călătorie:
- Utilizează curele cu clichet sau legăturile puternice pentru a te asigura că încărcătura este în siguranță;
- Dacă remorca ta are dimensiuni mari, atunci ia în considerare montarea unei oglinzi telescopice care să te ajute la realizarea manevrelor pe timpul deplasării;
- Verifică temeinic presiunea anvelopelor remorcii și autoturismului pentru a te asigura că acestea se află în formă bună;
- Asigură-te că remorca este cuplată corect și că luminile funcționează corespunzător.
Acestea reprezintă aspectele pe care trebuie să le verifici întotdeauna înainte de a pleca spre o destinație sau alta cu un utilaj atașat la autovehicul.
Condiții de călătorie curemorca sub 750 kg
Atunci când vorbim despre remorcile auto cu greutate totală admisă sub 750 kg, încărcătura ta este destul de ușoară și poate fi realizată cu o mașina de categorie B. În acest caz, sarcina nu este voluminoasă și transportă, de obicei, materiale de construcții și alte elemente necesare pentru uzul personal. Astfel, călătoria cu remorca este limitată deoarece un asemenea tip dispune de câteva specificații care restrâng posibilitățile de mobilitate pe rute mai lungi.
Printre aspectele ce limitează călătoriile cu remorca sub 750 kg se regăsesc următoarele:
- acest tip de remorcă nu are un sistem propriu de frânare, deci nici amortizoare;
- sistemul de frânare independent poate fi montat doar în cazul în care folosești un utilaj mai dotat;
- ai nevoie de un permis special de conducere, dacă vrei să pui mai multă greutate;
- este necesară obținerea unui certificat pentru vitezele de peste 100 km/h.
Așadar, transportarea cu acest tip de remorcă se poate face doar pe rute scurte și medii deoarece încălcarea regulilor îți poate aduce sancțiuni neplăcute.
Condiții de călătorie cu remorca de peste 750 kg
Datorită faptului că acum tractezi o remorcă cu dimensiuni și greutate mai mari, trebuie să iei măsuri de precauție suplimentare și să te informezi în legătură cu termenii pe care trebuie să îi respecți la drumurile mai lungi. Aceste tipuri de utilaje remorcabile urmează niște reguli diferite de cele ale remorcilor cu masa totală sub 750 kg. Fiindcă greutatea este mai mare, conducătorul trebuie să aibă o altă pregătire, iar atașamentul să fie mai dotat. În acest sens, remorca ta poate fi utilizată la transportul încărcăturilor mai mari, pe rute mai lungi datorită faptului că dispune de propriul sistem de frânare, independent de cel al mașinii.
Ce trebuie să ai asupra ta în călătoriile cu remorca
Remorca se poate deplasa cu diferite mărfuri sau poți alege să tractezi o mini-rulotă pentru călătoriile tale personale. De asemenea, drumurile pot fi efectuate atât pe teritoriul țării, cât și în străinătate.
În aceste condiții, iată ce trebuie să știi pentru a te putea deplasa corespunzător:
- este necesară obținerea unor acte doveditoare sub forma unui permis de categoria BE care să ateste că ești pregătit, în cazul remorcilor peste 750 kg;
- sunt indispensabile documentele specifice de înscriere ale ambelor vehicule;
- de asemenea, nu uita de certificatele suplimentare pentru viteza legală de peste 100 km/h;
- orice reechipare sau modificare adusă remorcii sau autovehiculului trebuie omologate;
- asigură-te că ai în permanență la tine adeverința de asigurare, ITP-ul, rovinieta sau vigneta, aflate în termen de valabilitate.
Călătorește responsabil și pregătit cu auto remorca. Ai tot timpul asupra ta actele doveditoare corespunzătoare și, în acest fel, vei evita orice incidente.
Avantajele călătoriilor cu remorca
Chiar dacă ești la primul tău drum cu remorca sau ești deja un profesionist, trebuie să fii pregătit întotdeauna pentru experiența tractării. Cele trei aspecte pe care trebuie neapărat să ți le asumi înainte de orice plecare sunt pregătirea corespunzătoare, cunoașterea tuturor detaliilor despre rută și utilajele tale și bineînțeles, condusul în siguranță.Fie că pleci în călătorie cu scopul transportării, fie că vrei să ai parte de o experiențe grozave în vacanță, deplasarea cu remorca are punctele ei forte și punctele ei slabe.
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru detararea remorcii
Uite câteva avantaje generale de care te bucuri:
- chiar dacă ai o mașină de categorie B, dispui de un spațiu suplimentar în care poți transporta;
- este o investiție pe termen lung pe care o poți utiliza în funcție de nevoi;
- nu este necesară cazarea suplimentară în cazul remorcilor de tip rulotă.
Dezavantajele călătoriilor cu remorca
Pe de altă parte, se fac remarcate și câteva dezavantaje pe care le întâmpini atunci când iei decizia de a tracta o remorcă în călătorie.
Uite câteva dintre acestea:
- deplasarea pe drumurile mai înguste nu se face tocmai ușor atunci când ai o remorcă de mari dimensiuni;
- virajele și manevrele trebuie executate cu atenție sporită și te pot suprasolicita;
- din cauza efortului de remorcare, poți plăti mai mult pentru combustibil.
Călătoriile cu remorca nu sunt cele mai ușor de efectuat, dar beneficiile de care ai parte merită efortul. Înainte de plecare, noi te sfătuim să studiezi cu atenție drumul pe care urmează să îl parcurgi și să te asiguri că ai asupra ta toate documentele necesare pentru o deplasare mai lungă. Scrie-ne un comentariu la finalul acestui articol dacă îți este de folos sau contactează-ne pentru orice informație suplimentară. Să ai parte de călătorii ușoare!